Ritmul Vieții: Taina Celor 5 Elemente
Tot ceea ce există, atât la nivel macrocosmic, cât și microcosmic, a fost creat prin efectul celor cinci elemente. Când vorbim despre elemente, ne referim la principiile acestor elemente, descrise mai jos, nu la ele în forma lor fizică. Ele pot fi văzute ca cinci energii fundamentale, interconectate, care interacționează atât la scară mare, cât și la scară mică.
În sistemul chinezesc, aceste cinci energii sunt reprezentate de Lemn, Foc, Pământ, Metal și Apă, care formează baza teoriei celor Cinci Elemente.
Această teorie explică modul în care lucrurile sunt conectate prin principiul Cauzei și Efectului. Ele sunt într-o continuă mișcare, iar cele mai importante relații dintre ele sunt generarea (creșterea) și controlul (limitarea energiei).
Principiul de bază al tuturor științelor metafizice este acela de a acționa mereu pentru a aduce echilibru între energii, între generarea și limitarea efectelor diferitelor elemente asupra noastră.
Fiecare element are două polarități opuse, numite Yin și Yang. Fiecare polaritate poate fi descrisă prin câteva caracteristici pozitive și negative. Cele zece elemente polare rezultate sunt folosite și pentru a defini trăsăturile de caracter ale oamenilor.
Principiile elementelor
Principiul Lemnului: creștere, putere și flexibilitate
Lemn Yang - Jia
Pozitive
- stabil
- calm
- direct
- tenace
- puternic
- productiv
- independent
- constant
- bun cu numerele
Negative
- încăpățânat
- infexibil
- conservator
- rigid
- dificil
- pare lipsit de emoții
- rezistent la schimbare
- se adaptează greu
- slăbiciunile pot deveni manii
Lemn Yin - Yi
Pozitive
- flexibil
- creativ
- calități de comunicare
- carismatic
- sofisticat
- diplomat
- meticulos
- îndemânatic
- adaptabil cu ușurință
Negative
- instabil
- influențabil
- inconsistent
- posesiv
- manipulator
- răzbunător
- dependent
- vorbăreț
- neglijent
Principiul Focului: pasiune, dinamism și expansiune;
Foc Yang - Jia
Pozitive
- generos
- optimist
- energic
- curajos
- idealist
- onest
- lider natural
- motivat
- vizionar
Negative
- temperamental
- arogant
- impulsiv
- critic
- exagerat
- neglijent
- mândru
- se poate arde repede
- conduce doar pe termen scurt
Foc Yin - Yi
Pozitive
- amabil
- răbdător
- blând
- adaptabil
- artistic
- cald
- luminat
- înțelegător
- fermecător
Negative
- nesigur
- fragil
- neîncrezător
- posibil obsesiv
- dependență emoțională
- leneș
- pasiv-agresiv
- nevoie constantă de aprobare
- închis în sine
Principiul Pământului: echilibru, răbdare și stabilitate;
Pământ Yang - Jia
Pozitive
- loial
- stabil
- practic
- de încredere
- disciplinat
- organizat
- protector
- generos
- serios
Negative
- încet
- încăpățânat
- rigid
- posesiv
- lipsit de imaginație
- controlant
- poticnit de detalii
- avers față de risc
- dependent de rutină
Pământ Yin - Yi
Pozitive
- optimist
- buni politicieni
- adaptabil
- creativitate practică
- are resurse
- ajutoros
- flexibil
- organizat
- intuitiv
Negative
- inflexibil
- indecis
- lent
- îi place luxul
- prea idealist
- prea pliabil
- instabil
- egoist
- încăpățânat
Principiul Metalului: competență, control și determinare;
Metal Yang - Jia
Pozitive
- competitiv
- puternic
- concentrat
- gândire tactică
- responsabil
- dur
- rapid în decizii
- tenace
- perseverent
Negative
- grăbit
- frică de eșec
- insultător
- agresiv
- impulsiv
- neiertător
- preocupat de aparențe
- încăpățânat
- prejudiciabil
Metal Yin - Yi
Pozitive
- sofisticat
- foarte carismatic
- bune relații
- poate uni oamenii
- instincte bune
- minte rapidă
- cel mai loial
- cultivat
- pacifist
Negative
- mândru
- zgomotos
- nu prea îndrăzneț
- dominator
- schimbător
- insistent
- mândru
- îi plac aparențele
- superficial
Principiul Apei: înțelepciune, introspecție și flexibilitate;
Metal Yang - Jia
Pozitive
- inteligent
- aventuros
- învață repede
- flexibil
- mobil
- activ
- curajos
- sociabil
- călătorește mult
Negative
- foarte emoțional
- prea introvertit
- dual
- temperamental
- ușor distras
- secretiv
- neatent
- rezervat
Metal Yin - Yi
Pozitive
- spiritual
- bun profesor
- lider mental
- interes pentru metafizică
- nu discriminează
- agil
- iubește riscurile
- perceptiv
- filosof
Negative
- indecis
- capricios
- paranoic
- anxios
- inconștient
- impulsiv
- orientat spre bani
- schimbător
- se plictisește ușor
Când un Element este puternic și de calitate bună, atributele, trăsăturile și calitățile asociate acelui element se vor manifesta proeminent în acțiunile, gândurile și personalitatea persoanei, iar individul va utiliza aceste atribute, trăsături și calități mai frecvent.
Analiza elementelor in Harta Destinului
În Ba Zi, fiecăruia dintre noi, dar și unei firme sau chiar țări, i se poate calcula o Hartă a Destinului pornind de la data nașterii. Aceasta reprezintă amprenta noastră energetică, existând doar o persoană din 16.777.216 cu aceeași Hartă a Destinului. Cel mai important element din Harta Destinului este Maestrul Zilei (Day Master) și este reprezentat de elementul polar corespunzător zilei de naștere. În funcție de el și de puterea sa, se face întreaga analiză Ba Zi. Există șase grade de putere ale Maestrului Zilei, acestea fiind numite Mort, Prins, Slab, Puternic, Prosper, Extrem de Prosper. Ele sunt calculate pornind de la puterea elementului în sezonul în care persoana este născută, știind că Focul este cel mai puternic vara, metalul toamna, apa iarna și lemnul primăvara. Acum, pentru a ajunge la armonie, orice element puternic are nevoie să fie slăbit și unul slab să fie întărit. Pe acest principiu, dacă Maestrul Zilei este puternic, sunt considerate favorabile elementele care îl slăbesc și viceversa. Am detaliat această discuție în articolul nostru Ba Zi explicat simplu și rapid. În figura de mai jos am exemplificat modul în care se determină Maestrul Zilei și Sezonul nașterii într-o hartă Ba Zi. Chiar dacă puterea elementului în sezonul nașterii este un factor principal în stabilirea puterii reale a acestuia, analiza este mai complexă, depinzând mult de susținerea pe care o are respectivul element în hartă. Dar, atenție! Cel mai important este să ținem cont de Poemul Transformărilor, un text străvechi chinez, care arată clar excepțiile de la regulile de stabilire a puterii. Dacă într-o hartă se regăsește una dintre situațiile descrise în Poem, aceasta prevalează oricărei analize anterioare.
Poemul Transformărilor
Lemnul e hrănit de Apă, dar în prea multă Apă plutește și se duce departe.
Lemnul produce Foc, dar se consumă repede dacă Focul e prea puternic.
Lemnul controlează Pământul, dar e frânt dacă Pământul e prea tare.
Lemnul prosper lucrează doar când e vizitat de Metal.
Lemnul slab, vizitat de Metal, e tăiat în bucăți și distrus.
Lemnul viguros și în creștere devine cărbune când e vizitat de Foc.
Focul e hrănit de Lemn, dar se stinge dacă Lemnul e prea mult.
Focul poate produce Pământ, dar prea mult Foc naște doar fum și neliniște.
Focul controlează Metalul, dar e stins de un Metal puternic și hotărât.
Focul prosper e echilibrat de vizita Apei.
Focul slab e stins de vizita Apei.
Focul viguros și în creștere e domolit de vizita Pământului.
Pământul e generat de Foc, dar un Foc prea puternic usucă Pământul.
Pământul poate produce Metal, dar e slăbit dacă produce prea mult.
Pământul poate controla Apa, dar dacă Apa e furioasă, va eroda și va lua Pământul.
Pământul prosper e aerisit și însuflețit de vizita Lemnului.
Pământul slab e scos din echilibru de vizita Lemnului.
Pământul viguros și în creștere devine leneș când e vizitat de Metal.
Metalul se naște din inima Pământului, dar prea mult Pământ îl va îngropa și ascunde comoara.
Metalul poate produce Apă, dar prea multă Apă îl va scufunda.
Metalul controlează Lemnul, dar dacă Lemnul e puternic, Metalul își pierde ascuțimea.
Metalul prosper devine și mai puternic prin vizita Focului.
Metalul slab e topit de vizita Focului.
Metalul viguros și în creștere ruginește și se corodează când e vizitat de Apă.
Apa e generată de Metal, dar se pierde în confuzie când Metalul e prea mult.
Apa poate produce Lemn, dar prea mult Lemn o seacă rapid.
Apa controlează Focul, dar un Foc prea puternic o evaporă curând.
Apa prosperă e controlată de vizita Pământului.
Apa slabă e risipită de vizita Pământului.
Apa viguroasă și în creștere e încetinită și controlată de vizita Lemnului.